Pentru ca Eminescu se confunda cu insasi evolutia culturii romanesti care prin el, prin opera lui, a trecut din perioada inceputurilor generoase, entuziaste, pline de daruire catre operele de referinta, modele perene care ne situau in contextul culturii europene. Desi ceea ce fusese inanintea lui purta mai ales insemnele pionieratului, ale bunelor intentii, ale amatorismului luminat, ale receptarii grabnice si necritice a influentelor straine, Eminescu a avut constiinta ca o cultura nu se cladeste decat prin acumulari, printr-o permanenta sporire a ceea ce s-a implinit mai inainte, prin contributia fie cat de modesta a randurilor de oameni ce au fost inaintea noastra.
Nu se putea o alegere mai fericita ca zi a culturii nationale, o alegere care sa corespunda unui adevar esential decat ziua in care in "tara de sus" s-a nascut cel ce avea sa poarte numele nemuririi: Mihai Eminescu.
Nu a fost singurul creator pe taramul gandului, faptei, frumosului pentru care viata nationala sa reprezinte esenta vietii lui. Unii precum N.Iorga si Gh. Bratianu au inchis ochii ca martiri ai acestei credinte, de care nu s-au dezis nicio clipa.
Dar nimeni, niciunul din spiritele reprezentative ale acestei tari n-au aruncat nici cea mai mica umbra de indoiala asupra calitatii pe care a avut-o Eminescu, aceea de a fi fost "intruparea cea mai deplina a geniului romanesc in a doua jumatate a veacului trecut", precum spunea N.Iorga in anul 1909.
Ziua culturii nationale este ziua nasterii lui Eminescu deoarece EL a dovedit ca artist-ziarist-om pot sa se intruchipeze in una si aceeasi fiinta, cumuland in cel mai inalt grad inzestrari morale si intelectuale care-l fac un model nepieritor.
