miercuri, 8 decembrie 2010

DESPRE CAFENEAUA ANBPR - SLOBOZIA 7-9 DECEMBRIE

Ieri, 7 decembrie am participat la Slobozia, la "Cafeneaua regionala a ANBPR pentru Zona de Sud". Biblioteca Judeteana "Stefan Banulescu"Ialomita este gazda acestui eveniment profesional care se desfasoara pe durata a 3 zile, beneficiari fiind peste 75 de bibliotecari din judetele Arges, Calarasi, Dambovita, Ialomita, Giurgiu, Prahova, Teleorman.
Din partea ANBPR am fost onorati sa avem printre noi pe: d-na Doina Popa, Presedinte ANBPR, dl Sorin Burlacu, Vicepresedinte ANBPR, d-na Ioana Crihana, Director executiv ANBPR, d-na Silvia Nestorescu, Secretar ANBPR.
Dezbaterile cuprind subiecte de actualitate din practica bibliotecii publice.
Cele 4 teme discutate:
- Cum credeti ca ar trebui sa va ajute Asociatia pe dvs. ca membri?
- Cum sunteti dispusi sa va implicati dvs. in activitatile asociatiei?
- Care sunt nevoile de dezvoltare profesionala ale membrilor?
- Comunicarea cu si intre membri.
Actiunea de ieri a fost un dialog activ intre bibliotecarii din cele 7 judete, un schimb de informatii si gasire de solutii creative de actiune. A fost o zi plina, interesanta si sper ca aceasta experienta se va repeta.

marți, 30 noiembrie 2010































vineri, 26 noiembrie 2010






DESCHIDERE OFICIALA BIBLIONET, 10 NOIEMBRIE

Miercuri, 10 noiembrie, intr-o frumoasa zi de toamna, la orele 11 s-a deschis oficial la biblioteca din comuna noastra - prin Programul Biblionet - CIP.
CIP - Centrul internet pentru public, acces gratuit la internet
CIP ofera informatii despre:
  • administratie
  • gasirea unui loc de munca
  • domeniul sanatatii
  • domeniul educatiei
  • servicii bancare, administrarea online a afacerilor
  • comunicarea cu rudele aflate in strainatate

Programul Biblionet - parteneriat intre: IREX, EOS, ANBPR,biblioteci publice, autoritati locale. Biblioteca a primit: 2 calculatoare,camere web, scaner, imprimanta, videoproiector, ecran de proiectie.

La deschiderea oficiala ne-au onorat cu prezenta: dl primar Nicolae Stoene impreuna cu dl viceprimar Petre Ene Miloevici; d-na Mihaela Racoviteanu, director al Bibliotecii Judetene si coordonator al Programului Biblionet in judetul Ialomita si d-na Elena Alexandru, metodist la Biblioteca Judeteana; d-na Mariana Bucurescu impreuna cu d-na Rodica Craciun din partea fundatiei World Vision; d-na Mihaela Pascu, director al Scolii din comuna impreuna cu d-na invatatoare Vita Dolete; dl Victor Simion, director al Caminului Cultural; colege bibliotecare din Adancata, Dridu, Movilita, Sinesti; presa scrisa si audiovizuala; utilizatori ai bibliotecii.

Tuturor vrem sa le multumim!

Dupa scurte urari de "Bun venit" adresate de bibliotecar si primar a urmat cuvantul d-nei director Mihaela Racoviteanu care, in calitate de coordonator al programului Biblionet a accentuat rolul bibliotecii in localitate cat si al CIP, centru care se deschide astazi.

A urmat o scurta prezentare a localitatii - o videoproiectie in programul Power Point, dupa care au urmat demonstratii ale copiilor cu jocuri din programul Intuitext, urmate de demonstratii pe internet. In finalul programului am vizionat imagini inedite din satelit ale localitatii si bibliotecii prin programul Google Earth.

Va invitam sa va delectati cu imagini de la aceasta actiune!

joi, 25 noiembrie 2010

BIBLIOTECA COMUNALA JILAVELE SE PREZINTA


  • Anul infiintarii 1958
  • Primul bibliotecar Maria Creanga
  • Din 1aprilie 1990 pe acest post este Iuliana Mihai
  • Fond de carte 1958 - 1015 volume
  • Fond de carte 2010 - 9300 volume
  • Biblioteca a fiintat in mai multe locatii
  • In spatiul actual din 2004

In buna desfasurare a activitatii biblioteca a avut sprijinul primariei precum si al fundatiei World Vision. Prin mai multe proiecte s-au asigurat premii copiilor la diverse concursuri, a fost infiintata ludoteca, s-a extins biblioteca si a fost inlocuit mobilierul.

Din serviciile oferite de biblioteca:

  • imprumut carte la domiciliu
  • consultarea documentelor in sala de lectura
  • ludoteca
  • parteneriatele cu gradinita, scoala
  • activitati culturale

Dintre acestea, de mentionat in 2006 lansarea a doua lucrari :

  • romanul "Fagul", autor prof. Titi Damian
  • "Jilavele leagan strabun de cultura si civilizatie", culegere de obiceiuri, datini, cantece, dansuri din zona; autor Victor Simion

marți, 13 iulie 2010

Despre programul Biblionet

Biblionet este un program de cinci ani care le va facilita românilor accesul gratuit la informaţie, prin dezvoltarea unui sistem de biblioteci publice moderne în România. Prin cursurile de formare şi tehnologia furnizată, Biblionet va ajuta bibliotecile să asigure servicii în comunităţile locale sub forma unui parteneriat între IREX, Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), autorităţile locale şi naţionale şi bibliotecile din ţară. Pentru a-şi atinge acest obiectiv, Biblionet se va concentra pe patru componente principale ale programului:

FACILITAREA ACCESULUI PUBLIC LA INFORMAŢIE:
Înfiinţarea unei reţele de biblioteci cu calculatoare cu acces public (CAP): Biblionet va sprijini cu precădere acele biblioteci care îşi stabilesc ca prioritate accesul public la informaţie şi demonstrează disponibilitatea de a-şi asuma o parte din costurile implicate în amenajarea unor noi centre cu calculatoare publice şi internet. Deoarece va dota peste 1.500 de biblioteci din România cu calculatoare printr-un proces competitiv de selecţie, Biblionet va facilita accesul gratuit la informaţie pe întreg teritoriul României.

PREGĂTIREA BIBLIOTECARILOR DIN BIBLIOTECILE PUBLICE:
Furnizarea de servicii de formare pentru bibliotecari. Partenerii Biblionet vor elabora materiale de formare şi vor crea un sistem de pregătire profesională care să îi ajute pe bibliotecari să introducă noi servicii şi să dezvolte inovaţia în sistemul de biblioteci publice. Cursurile de formare îi vor ajuta pe bibliotecari să devină experţi în adaptarea noilor tehnologii la nevoile comunităţilor.

Cursuri de formare în utilizarea calculatorului pentru bibliotecarii români.
Prin înfiinţarea a 41 de centre de formare în cadrul bibliotecilor judeţene, Biblionet va furniza sistemului de biblioteci publice din România infrastructura şi materialele de curs pentru utilizarea calculatorului, care îi vor ajuta pe bibliotecari să îndrume mai bine utilizatorii bibliotecilor în privinţa calculatoarelor şi Internetului.

PROMOVAREA VALORII BIBLIOTECILOR PENTRU COMUNITĂŢI:
Parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice (ANBPR). Biblionet va consolida ANBPR, ajutând asociaţia să creeze structuri administrative durabile care să poată răspunde nevoilor în continuă schimbare ale bibliotecilor moderne şi care să ofere în viitor servicii relevante bibliotecarilor din întreaga ţară.

Asistenţă oferită bibliotecarilor în dezvoltarea şi organizarea de conţinut local, în beneficiul tuturor utilizatorilor bibliotecii. Biblionet va reuni factorii de interes din cadrul instituţiilor guvernamentale şi de la nivel local pentru a organiza un conţinut care să răspundă nevoilor cetăţenilor. În urma unei evaluări a situaţiei de fapt , IREX şi partenerii săi au identificat nevoi specifice de informaţie în domeniul educaţiei, pieţei muncii, sănătăţii, dezvoltării economice şi rurale şi culturii, pentru care în prezent nu există resurse suficiente.

ASIGURAREA SPRIJINULUI GUVERNAMENTAL:
Implicarea administraţiei în vederea adaptării politicilor publice. Pentru a spori impactul investiţiei în tehnologie pentru bibliotecile publice, partenerii Biblionet vor depune eforturi pentru a promova relevanţa şi importanţa tot mai mare a bibliotecilor în societatea românească actuală şi nevoia de angajare a resurselor corespunzătoare noului rol al bibliotecilor.

Mai multe informații pe www.biblionet.ro