ZIUA EUROPEI
La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministru francez al afacerilor externe si-a prezentat propunerea privind crearea unei Europe organizate, indispensabila pentru mentinerea relatiilor de pace.
Aceasta propunere, cunoscuta sub numele de "Declaratia Schuman", a stat la baza crearii Uniunii Europene de astazi.
La 18 aprilie 1951, sase tari( Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda) au semnat Tratatul de la Paris privind prima dintre comunitatile europene, Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului (CECO). Ulterior, in 1957, prin Tratatul de la Roma, a fost infiintata Comunitatea economica Europeana, precursoare a Uniunii Europene de astazi. Data de 9 mai a fost aleasa ca zi a Europei de Consiliul European de la Milano in 1985.
Ziua de 9 mai 2003 are o incarcatura simbolica aparte, in contextul in care Uniunea Europeana se pregateste pentru cea de-a cincea si cea mai ampla extindere din istoria sa, "Cei 15" din prezent urmand sa devina "Cei 25" la 1 mai 2004, si "Cei 27" in 2007, dupa ce si Romania si Bulgaria au aderat la Uniunea Europeana. Totodata, in acest an, Conventia privind viitorul Europei va definitiva proiectul unui nou Tratat constitutional, ce va crea cadrul necesar unei functionari eficiente a Europei extinse.
La noi in tara Ziua Europei a fost sarbatorita din 9 mai 2003.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu